Haiducii Olteniei

Haiducii

De-a lungul istoriei, haiducii au fost prezenți în majoritatea țărilor din Balcani ca luptători pentru drepturile norodului, împotriva stăpânirii locale și a asupritorilor străini. Trecuți în umbră de manualele școlare de-a lungul istoriei, în pericol de a cădea în uitare în ziua de azi, haiducii, au reprezentat pentru popor, adevărați eroi. În spațiul românesc, fenomenul haiduciei este prezent mai cu seamă în zona Olteniei, o zonă trecută prin foc și tâlhărită, rând pe rând, când de austrieci când de turci.Începând cu Pacea de la Passarowitz, când Oltenia a trecut în stăpânirea austriacă și până după revoluția condusă de Tudor Vladimirescu, haiducia a reprezentat, de cele mai multe ori, singura soluție în fața represiunilor și nedreptăților.În esență, haiducia apare ca fenomen, mult mai devreme, în jurul anilor 1560, odată cu Baba Novac(erou național al Serbiei, născut dintr-o mamă de origine română și tatăl de origine sârbă), continuă cu  Gruia Novac (unul dintre fii săi), cu Iorgu Iorgovan și cunoște o adevărată dezvoltare, devenind uzuală, în timpul ocupației austriece și până după revoluția lui Tudor Vladimirescu. Timp de aproximativ 3 secole, cca. 1560-1860,in teritoriul Olteniei, au existat mai mulți lideri de cete haiducești, care vor lupta pentru drepturile și pentru libertatea norodului românesc. 

Vremea haiduciei a apus în preajma Unirii Principatelor Române din anul 1859, mai cu seamă in preajma evenimentului care a precedat Mica Unire, și anume Revoluția din 1848. Atunci când, revoluționarul Popa Șapcă, ridică ultimele cete de haiduci din Oltenia, pentru a lupta în cadrul Revoluției. 

Informațiile despre haiduci sunt de cele mai multe ori contradictorii, aceștia erau puși într-o lumină proastă de către stăpânitorii și asupritorii vremii, însă erau considerați, pe bună dreptate, de către popor, ca EROI! 

Cei mai cunoscuți haiduci care au luptat în zona Olteniei au fost : Iancu Jianu,Andrii Popa, Ioniță Tunsu, Preda Drugănescu, Pavel Lotru, Anghel Șaptecai, Amza Scorțan, Radu Ursan, Ene Hățu, Popa Șapcă. 

Iancu Jianu (n. 1787-d.14 decembrie 1842) a fost un haiduc vestit din Oltenia. 

Acesta era un ager mântuitor al armelor, deși nu avea un fizic impresionant. Era fiul unei familii înstărite de slugeri de pe domeniile boierilor din Romanați. 

La apogeul puterii, ceata lui Iancu Jianu era alcătuită din aproximativ 2000-3000 de haiduci, de asemenea, aceștia dețineau și 3 tunuri. 

Acțiunile lui Iancu Jianu erau îndreptate nu numai împotriva boierilor, ci aveau și un puternic caracter național (antihabsburgic, dar mai cu seamă antiotoman). 

A substituit pentru o vremea puterea domnească în regiune. 

Punctul culminant al acțiunilor sale, îl reprezintă campania din 1809 la sud de Dunăre, în urma căreia a fost incendiat Vidinul și Plevna, fiind ucis și pașa de Vidin ca răspuns la acțiunile acestuia, care atacase Craiova și mai multe sate din Oltenia. De asemenea, a ars din temelii raiaua turcească de la Turnu care nu a mai putut fi reconstruită vreodată de turci. 

  În următorii ani, Jianu, renunță la viața de haiduc, dedicându-se mai cu seamă vieții personale. 

  Acesta reapare însă în analele istoriei în anul 1821, când îl întâmpină într-un cadru emoționant, pe Tudor Vladimirescu, care tocmai ridicase norodul și cetele de panduri, pentru a înlătura domniile fanariote și a le reinstaura pe cele pământene. 

 Cetele de haiduci strânse de Iancu Jianu, au făcut joncțiunea cu oastea lui Tudor Vladimirescu la Slatina, de acolo pornind spre București pentru eliberarea norodului de sub asuprire străină. 

   Iancu Jianu a murit la vârsta de 55 de ani, se pare din cauze naturale, departe de viata de haiduc. 

Mormântul celebrului haiduc se află în Biserica Adormirii Maicii Domnului din orașul Caracal,ctitorită de familia Jianu. 

  Haiduc, Iancu Jianu rămâne o figură emblematică pentru Oltenia și pentru întreaga românitate. 

Din nefericire, imaginea lui este uitată de către cărțile de istorie, iar istoricii nu ii mai acordă o importanță atât de mare în scrierile lor! 

Totodată mormântul acestuia din Caracal este uitat de noi toți.

,, Deci tu cititorule, trecând prin orașul Caracal, oprește-te și aprinde o lumânare la crucea celui care a luptat pentru libertatea și drepturile norodului românesc!”

Andrii Popa(Andrei Popa), a fost un haiduc originar din Seaca. Acesta luptă alături de Iancu Jianu la Vidin și Plevna. 

Ceata condusă de Andrii Popa avea ca sarcină să recupereze din seraiul pașalei și din seraiul vânzătorilor de cadâne, cele câteva zeci de fete furate de turci, misiune dusă la bun sfârșit. 

 Tot despre Andrei Popa se spune că este întemeietorul satului Palilula, un sat în preajma Craiovei ascuns privirilor de o vale săpată de ploi probabil, chiar în vârful unui deal, o forma ciudată de relief, în plus dealul este ascuns privirilor din două părți de păduri iar în părțile libere, valea fiind ascunsă de creasta dealului. Se zice că și-a ales câteva cadâne și a trăit mult timp ascuns acolo împreună cu tovarășii săi, nu ieșea decât să haiducească și vara când fântâna seca pe perioadă de secetă. Fântânile sunt și azi o problemă la Palilula, datorită apei freatice care este la o adâncime foarte mare. Se mai spune că satul întemeiat de el nu a fost găsit niciodată de potere, nici de turci, nici măcar de nemți în Primul Război Mondial, când au ocupat Craiova.

Ioniță Tunsu zis și Răspopitul, Paracliserul, a fost un haiduc romăn. „Un om voinic, frumos, cu știință de carte și cu o voce foarte plăcută, iar episcopul Ilarion al Argeșului, care-l prețuia, își pusese gând să-l roage pe mitropolit să-l facă diacon și chiar să-l investească în haina preoției”, scria George Potra în „Bucureștii de altădată”. A fost paracliser, la Biserica Sfinții Voievozi de pe Calea Griviței și locuia chiar în curtea bisericii.

La un moment dat s-a răzgândit (este neclar din ce motive) în privința ocupației sale și a refuzat să mai toarne ulei în candele. Și-a tuns părul și a plecat în pădurea Strehareț din Olt să haiducească. Și-a strâns repede o ceată. A plecat spre Craiova, la început ceata sa a fost unită cu cea a lui Amza Scorțan prin împrejurimile Craiovei, apoi cu cea a lui Anghel Panait înapoi în Olt.

Devine pandur în armata lui Tudor Vladimirescu în 1821 și ajunge din nou la București, apoi la Drăgășani. Apoi, împreună cu oamenii lui acoperă întreaga distanță dintre București și Craiova. Cu ei calcă pe neguțătorii bogați și pe boierii care se aflau în țară, la moșiile lor. Se spune că Tunsu nu omora, nu schingiuia și lăsa păgubașului bani de drum și de cheltuială. Mai mult, zice folclorul, dăruia bani văduvelor cu copii, gazdelor sărace care îl ascundeau, dar avea grijă și de ceată și cheltuia și pe pistoale.

Generalul Kiseleff a auzit de faptele lui Tunsu și i-a dat ordin ministrului de Interne, Iordache Filipescu, să-l prindă cât mai curând. Ioniță l-a pândit pe Kiseleff la un popas între București și Târgoviște, dar nu l-a împușcat, deși putea. I-a scris generalului: „Capul excelenței tale a fost azi în bătaia puștii mele. N-am voit să te omor, căci omoram pe un părinte iubit de țară.” Kiseleff a dat ordin să fie prins, dar să nu se atingă nimeni de viața lui Tunsu. Agia i-a întins o cursă. A promis o recompensă de 1.000 de lei și scutirea de impozite celui care îl va trăda pe Tunsu. Haiducul a fost trădat de finul său.

La podul Grozăvești îl aștepta potera. Haiducii au fost împușcați. Tunsu și alți doi, răniți, s-au aruncat în apa Dâmboviței. Pe Tunsu l-au gasit aghiotanții lui Kiseleff și l-au dus degrabă la medici. Chinul rănitului a durat până spre dimineață. A fost înmormântat la marginea drumului care ducea spre Spitalul Pantelimon, în apropiere de Mărcuța.

Preda Drugănescu a fost un haiduc vestit în zona Vâlcei. A intrat în rândurile armatei lui Tudor Vladimirescu și a devenit căpitan de panduri. A făcut parte din cetele de haiduci care au hotărât să lupte la Drăgășani, dar a murit vitejește în luptă.

Pavel Lotru poate cel mai eficient haiduc din Oltenia, a fost căutat mai bine de 3 ani de imperiali și potere, dar nu a fost prins.[2]A dispărut, dar banii furați de el au circulat imediat prin toate târgurile Olteniei. A dat cea mai grea lovitură austriecilor în timpul ocupației Olteniei.Află de la o ibovnică că urmează să sosească în Oltenia caravana care strângea impozitele și care venea din Ungaria, Croația și Transilvania. Caravana venea acum în Oltenia să ridice taxele; erau 20 de căruțe cu pereți metalici, fiecare trasă de câte opt perechi de cai nemțești, ticsite de pungi cu galbeni.

Nu a dat singur lovitura, deși el a fost capul, ceata lui s-a unit cu cetele de haiduci ale lui Radu Ursan și Neagu Papură.

Furtul a fost atât de mare încât a produs un adevarat dezechilibru financiar în Imperiul Habsburgic dar, în același timp, a dus la devalorizarea banilor în Oltenia, precum și la destituirea banului Craiovei apoi la inființarea cetelor de panduri sub conducere austriacă.

Anghel Șaptecai zis Anghel de la ocnă, din Vâlcele, Olt.

Haiduc în pădurea Strehareț la început, apoi în toată Oltenia și până în București. A fost spaima boierilor și domniei implicându-se în multe atacuri asupra boierilor. A fost și cu Iancu Jianu peste Dunăre. S-a făcut cârciumar la Drăgășani, apoi în București, s-a căsătorit cu o femeie bogată, tot cârciumareasă. A murit otrăvit de aceasta, din gelozie, când l-a prins că în drumurile spre fosta cârciumă din Drăgășani, unde se ducea des să se aprovizioneze cu vin, avea o ibovnică foarte tânără.

Ene Hățu din Celaru, județul Dolj a fost un haiduc, a cărui ceată haiducea prin Romanați, poterele evitând să-l urmărească, căci se spune că lega în hațuri oamenii poterelor și arnăuții prinși și îi supunea la chinuri teribile, de acolo venindu-i și porecla. Foarte puțini aveau curajul să se apropie de el, ura poterașii și arnăuții mai mult decât pe boieri. Nu se știu motivele cruzimii și nesecatei dorințe de răzbunare a lui Hățu împotriva arnăuților și poterașilor, dar se pare ca ei și familiile lor și nu boierii, constituiau ținta lui principală.

În 1821, la apelul lui Iancu Jianu, s-a alăturat pandurilor lui Tudor Vladimirescu. Apoi în 1848 intră cu ceata lui de haiduci între revoluționarii lui Popa Șapcă.

Popa Șapcă (n. 1795, Celei, Tismana, România – d. 3 iulie 1876, Mănăstirea Brâncoveni, România) a fost un preot, haiduc și revoluționar român. Cu el se încheie epoca haiducilor și pandurilor celebri din Oltenia. S-a născut în Celei, azi devenit cartier al orașului Corabia, Olt.

Este unul din organizatorii Marii adunări populare de la Islaz și conducătorul cetelor de haiduci.

Ridică la luptă țăranii și devine unul dintre conducătorii armatei revoluționarilor.

După înăbușirea revoluției de la 1848 este surghiunit, plecând în exil] câțiva ani.

Revine și este curator pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, apoi din 1864 devenind (la recomandarea lui Dimitrie Bolintineanu) chiar stareț al mănăstirii Cozia.

I se dusese vestea de mucalit și mare gurmand, se spune ca mânca câte un curcan la masă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s